Lumina Sfântă s-a aprins în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim

 

| Externe

Lumina Sfântă s-a aprins la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paștelui Ortodox. De aici ea este trimisă în țări din întreaga lume.

Lumina Sfântă s-a aprins în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim

Foto: (arhiva eClar)

Una dintre cele mai mari minuni sărbătorite de creştinii ortodocşi, de aproape două milenii, este aprinderea miraculoasă a Sfintei Lumini în mormântul Mântuitorului Iisus Hristos, în Sâmbăta Mare, la prânz.

Spre deosebire de ceilalți ani, slujba de la Sfântul Mormânt a fost ținută fără pelerini, din cauza epidemiei de coronavirus.

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în țară tot astăzi şi va fi distribuită delegaţilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni.

Aceștia vor purta mască şi mănuşi de protecţie şi vor respecta distanţa socială de 2 metri.

Momentul în care Lumina Sfântă s-a aprins în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim:



Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii. Voluntarii din parohii, purtând mască, mănuşi şi ecuson nominal, semnat şi ştampilat de parohie, vor primi Sfânta Lumină şi o vor distribui doar la casele credincioşilor care o solicită şi care o aşteaptă numai în faţa locuinţei, având în mână o candelă sau o lumânare.

Tradiţia aducerii Luminii Sfinte de o delegaţie a Patriarhiei Române direct din Ierusalim şi distribuirea ei prin Eparhii în bisericile din întreaga ţară în noaptea de Înviere a fost instituită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în 2008.

loading...