PLAN ROȘU DE INTERVENȚIE la mina Livezeni, mai mulți mineri intoxicați cu fum și gaze toxice, după un incendiu în subteran

 

| Social

Un incident a avut loc, marţi, la Mina Livezeni, judeţul Hunedoara, unde mai mulţi mineri din subteran sunt intoxicaţi cu fum şi gaze toxice. Autoritățile au declanșat planul roșu de intervenție.

PLAN ROȘU DE INTERVENȚIE la mina Livezeni, mai mulți mineri intoxicați cu fum și gaze toxice, după un incendiu în subteran

Foto: observatornews.ro

14 mineri de la mina Livezeni s-au intoxicat cu monoxid de carbon, în urma unei defecțiuni la un transformator electric. Potrivit primelor informații, la mina Livezeni, în subteran, s-ar fi aprins un transformator, în urma unei defecțiuni electrice ce a dus la o acumulare de monoxid de carbon din cauza fumului degajat.

Incidentul a avut loc în jurul orei 11.00.

”Conform informaţiilor furnizate de apelant, mai multe persoane aflate in subteran ar fi intoxicate cu fum şi gaze toxice. Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, a transmis ISU Hunedoara.

La faţa locului, intervin o autospecială pentru transport victime multiple, 5 ambulanţe SMURD şi 3 ambulante ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Totodată, pentru optimizarea misiunii de răspuns, a fost prealertat şi elicopterul SMURD. ISU Hunedoara a precizat că, până în prezent, 14 mineri, intoxicaţi uşor cu fum, au fost transportaţi la Unitatea Primiri Urgenţe.

loading...